Interesul de stat prioritar, e România!

În România, 50% (un procent dat de mine și pe care îl consider generos) dintre cei care conduc acest stat sînt prin ei înșiși și/sau prin aparteneța la diverse organizații și/sau grupări, amenințări la siguranța națională. Iată un paradox: un neam cu o elită impresionată de oameni inteligenți, curajoși și novatori a ajuns să fie condus de indivizi “ieftini” mînați de interese proprii, o șleată de fanarioți moderni care conduc astăzi o Românie pe care o vor preda peste 10-20 de ani copiilor pe care i-au zămislit, educat și crescut în spiritul lor. Aici nu ne referim la un scenariu frecvent folosit în cărțile sau filmele de știință. Ceva catrastrofal “ce se va întîmpla” la vreo 400-500 de ani de la disparția noastră. Vorbim despre ceva concret care se întîmplă la momentul prezent.  Vorbim de sute, poate chiar mii de persoane care formează structura de conducere a statului, un grup de elemente nedemne de onoarea unui asemenea statut! Patria,  înseamnă totul pentru cel ce o conduce, așa cum un comandant de navă are grijă de nava, echipajul și de pasagerii săi (rog a nu se asocia exemplul cu foști comandanți de navă intrați în politică).

A trecut aproape un sfert de secol de cînd am fost păcăliți cu mascarada revoluției, atunci cînd a fost înlocuită forțat și planificat conducerea de la acea vreme. Astăzi foarte puțină lume cunoaște adevărul, iar cine l-a cunoscut a suferit sau a plătit chiar cu viața! Nu o să fac aici o pledoarie a vremurilor trecute dar trebuie să se știe foarte clar că România nu a suferit vreun proces de evoluție ci dimpotrivă. România a pierdut și continuă să piardă. Ne afundăm adînc în mocirla “democrației” cîștigate la revoluție și cel mai trist este că atunci au murit oameni nevinovați mînați de sentimente curate de “mai bine”.

Să ne amintim în linii (generos de mari) despre ceea ce s-a făcut (dincolo de minciunile de prin ziare, manuale și documentare TV – vorbim de lucruri pe care le vede oricine cu ochiul liber):

– S-au construit masiv blocuri: numai intre 1981-’85 s-au dat in folosinta peste 750.000 de apartamente cu termoficare si apa calda.

– In anii 1965-’70, mutarea populatiei de la sat la oras, ca efect al industrializarii, era considerata un fenomen de dorit.

– In 1984 a fost inaugurat Canalul Dunare-Marea Neagra, dupa o munca de noua ani. Canalul (de 64 km, scurteaza drumul catre Marea Neagra cu 400 km) avea taxe prea mari ca sa poata fi atragator pentru navigatori (1 $ SUA pentru fiecare tona de incarcatura) si pare tot un act de independenta, dar fata de URSS, cu care Romania impartea Delta Dunarii.

– In 1985, au inceput lucrarile la Casa Poporului, care urma sa devina sediul partidului si al guvernului. Arhitectul-sef, Anca Petrescu, avea la dispozitie o echipa de 400 de arhitecti. Au fost rase de pe fata pamantului trei cartiere – Uranus, Antim si partial Rahova – si 17 biserici. Zilnic, peste 20.000 de muncitori lucrau in trei schimburi. In cinci ani, a rasarit ca din pamant a doua cladire, ca marime, din lume (un volum de 2.500.000 mc), cu peste 7.000 de incaperi, unele cat un stadion. Nota de plata: circa 2 miliarde $.

– S-a construit autostrada București – Pitești și a proiectat Autostrada București – Constanța (lucrare care nu s-a finalizat nici după peste 20 de ani). S-a construit cam tot ceea ce se numește modern în infrastructură, raportate la momentul respectiv.

– În 1989 datoria externă a României era ZERO!

În enciclopedia României scrie:

Nicolae Ceauşescu a refuzat orice tentativă de schimbare şi nu s-a arătat dispus să accepte reformarea sistemului. Pe fondul eşecului înregistrat de regimurile politice ale blocului răsăritean, o revoltă populară pornită la Timişoara a fost scânteia care a alimentat dorinţa populaţiei de schimbare, iar Nicolae Ceauşescu a fost îndepărtat de la putere după ample lupte de stradă. A fost condamnat la moarte pentru genocid, subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale.

Pe lîngă faptul că minciuna se consemnează cu succes începînd din enciclopedii, dacă cineva care a făcut ceva este condamnat la moarte pentru subminarea economiei naționale, cum îi condamnăm pe-ăia care nu au făcut nimic și subminează la greu economia națională???

 Pe zi ce trece se dovedește că termenul de politică devine sinonim cu cel de minciună. Viitorul stă în știință, iar aplicarea acesteia cu succes o fac cei ce o stăpînesc reprezentînd elita unei națiuni!

Îmi este teamă că vom sfîrși în ignoranță , fără dorința de a nu ne da bătuți. Și totuși, eu nu renunț să vă sfătuiesc să vă folosiți votul ca ultimă metodă pașnică. Dacă nu cunoașteți persoana sau grupul de persoane propuse pe buletinul de vot, folosiți metoda distructivă: mergeți la vot și aplicați ștampila pe toți candidații!

Alte referințe:

La 4 martie 1977, Ceaușescu a oprit brusc exploatarea gazelor de șist

Adevărul despre comorile munților de la Roșia Montană

Leave a Reply