Astăzi mi-am adus aminte de Ada Milea. Mi-am adus aminte din nou, după ce ieri, am văzut-o pe pagina de FB a’ lui Exarhu. Interpreta ”Holera” o piesă în trend cu vremurile moderne în care trăim pe cînd scriu vorbele astea…
Am vizionat clipul de mai multe ori și m-a amuzat, așa cum a făcut-o întotdeauna Ada Milea prin intermediul muzicii. Ada nu mai este fata minune a folk-ului, așa cum eu mi-am auto etichetat-o la mine în minte. Acum Ada, este Ada Milea și atît. Întotdeauna inspirată, întotdeauna la obiect, întotdeauna înzestrată cu abilități de a transforma filozofia-ntr-o poveste simplă (și poate și invers). Nu am știut că a lucrat la Cirque du Soleil. Iar asta m-a lăsat cu gura căscată. Pentru că Cirque du Soleil este unic în lume prin reprezentațiile pe care le are, de-aici vă puteți imagina exigența în a-și alege oamenii…
O puteți cunoaște, pentru cei mai tineri sau reîntîlni, pentru cei care o cunosc deja pe site-ul ei: adamilea.ro sau prin intermediul interviului pe care l-a acordat publicației ”Adevărul” și din care am extras mai jos cîteva frînturi ale Adei:
[…]Bunică-mea era aşezată: citea cărţi siropoase şi se uita la seriale după ce-au năpădit televizorul Isaurele şi „tinerii neliniştiţi“. De-aia îmi plăcea mai mult cu bunicu’ pe coclauri.[…]
[…]De fapt, nu percepeam ca fiind rele nici cozile din vremea comunismului. Nu-mi puteam imagina că lumea e posibilă fără ele.[…]
[…]Făcusem ceva nasol, nu mai ştiu ce, şi tata a ţipat la mine, dar eu i-am zis cu înflăcărare: „Tu ştii la cine strigi? Tu ştii cine sunt eu? Ştii ? Sunt viitorul luminos!“. L-a apucat râsul şi s-a dus naibii momentul educativ.[…]
[…]Am trăit într-o lume în care zi de zi auzeam cântece patriotice şi poezii despre „tovarăşul mult iubit“, am fâlfâit multe steaguri la manifestaţiile comuniste, am mers şi la muncile agricole şi habar n-aveam că era ceva în neregulă. Nu judecam, doar făceam. […]
[…]Nu ştiam nimic despre ei (NA Cirque De Soleil), pentru că în 2001 nu prea se ştia în România de spectacolele lor şi de-aia nu m-au paralizat emoţiile când le-am trimis variantele mele la ceea ce îmi trimiteau ei. După ce-am ajuns acolo şi am văzut că e „o altă planetă“, am rămas cu gura căscată.[…]
[…]Am supărat oameni, dar măcar nu i-am lăsat indiferenţi.[…]
Interviul integral din ”Adevărul”