27/06/2018
Astăzi, a fost o zi tristă. Mamaia mea, a trecut în altă dimensiune. Dumnezeu s-o aibă în grijă! Și o va avea, pentru că a avut un suflet bun și a trăit respectând oamenii și viața.
A fost mentorul meu spiritual și s-a îngrijit de mine din momentul în care am început să respir pînă cînd mi-am găsit drumul prin viață. O să fac aici o pauză pentru că sînt devastat.
28/06/2018
M-am apropiat de capelă cu un gol imens în stomac și am găsit-o odihnindu-se în sicriu, frumoasă și demnă, cu figura-i ambițioasă așa cum o știam dintotdeauna. Mi-am propus să nu plîng dar după 10 minute…am clacat și lacrimile au venit din adîncul sufletului, țîșnindu-mi printre pleoape cu presiune… Mămaița mea dormea în fața mea pentru ultima oară…totul era pentru ultima oară în lumea asta fizică. . și asta m-a întristat amarnic…
29/06/2018
A plouat mult aseară, cu tunete și fulgere imense, plouă și acum de dimineață… Am mers din nou la capelă pentru slujba de înmormîntare. Dinainte să apară preotul, cerul s-a luminat și a dat soarele. Capela avea pe cupolă cercuri mici din sticlă prin care lumina pătrundea proiectînd fascicule rotunde pe unul dintre culoarele lateralele sicriului. Și dacă nu aș fi fost atît de absent, m-aș fi bucurat de această imagine magică, într-un lăcaș de spiritualitate. Dar eram absent și supărat și nu am putut aprecia o imagine atît de frumoasă. Preotul a vorbit frumos și frumusețea și înțelepciunea mesajului a fost întărită de faptul că a cunsoscut-o personal pe mamaie. Și ne-a vorbit despre lumina feței ce apărea la ea după fiecare împărtășanie, despre înțelepciunea și totodată naivitatea cu care se exprima în biserică, despre frumusețea interioară rară pe care o poseda… Vorbele acestea la căpătîiul ei… mi-au adus aminte de toate momentele frumoase din viața mea pe care mi le-a oferit necondiționat după puterea și priceperea ei. Mamaie nu a avut școală cu toate că putea să dea lecții la multe materii; acei “7 ani de-acasă” îi datorez ei. Și eu nu am fost atît de cuminte precum ea ar fi meritat dar mamaie nu m-a judecat niciodată, mi-a acceptat capriciile și egoismul, m-a dojenit îngăduitoare atunci cînd eram răutăcios și se bucura sincer atunci cînd eu eram entuziasmat de lucruri pe care cîteodată poate nici nu le înțelegea. M-a iubit necondiționat și cred că și acum de-acolo de unde este, încearcă cumva, desprinsă fiind de lumea asta, să ne iubească la fel de pămîntesc pe toți, copii, nepoți și strănepoți…
Am asistat neputincios la îngroparea trupului ei într-o mare de raze de soare iar acum, la 3 ore după, plîng din nou privind ploaia ce s-a pornit din senin, încă odată, la fel ca azi-noapte…. Dumnezeu a făcut loc în “program” astfel încît mamaie să aibă parte de lumină, de raze multe de soare, la înmormîntarea ei.
Pe curînd mămăița mea. Pentru mine nu ai să dispari niciodată și sper să ne întîlnim dincolo, să mă aștepți și să mă călăuzești așa cum ai făcut-o și aici pe pămînt, de-atunci din momentul în care am deschis ochii pentru prima oară pe lumea asta…
