A venit toamna

Îl citeam mai devreme pe Dobrovolski pe blog și îmi plăcea…

Vine toamna. Doamna. Inca e cald, inca e soare, inca sunt frunze in copaci, dar adierea metalica un pic de tot mai rece ne trece deja pe sub mustati. Ca de-obicei, imi aduc aminte de alte veniri ale toamnei. Individualitatea mirosului nu ma lasa sa fac altfel.[]

Da…mare dreptate. Toamna parcă încetinește ritmul vieții, ritmul nostru – ne face “încălzirea” pentru ce va să vină. Pentru iarnă, pentru frig… Dar asta dragilor, e doar în capul oamenilor pentru că s-au încăpățînat să și-o inoculeze. Ne așteptăm să înghețăm. De ce? Pentru că așa ne-am obișnuit. Nu că iarna e frig ci pentru că înainte de a da cu frig, nouă ne e deja. E jocul interiorului nostru pe care l-am programat ca atare. Nu mai vedem pastelul naturii atît de frumos și atît de des amintit pe vremea cînd eram școlari. Anotimpurile sînt minunate indiferent care ar fi cu condiția de a le percepe ca ceea ce sînt în realitate – secvențe din filmul vieții pe Pămînt (fără să intru în detalii științifice)

autumn-leaves-trees-the-rays-nature

Nu demult fără să vreau am prins ceea ce fata dintr-un cuplu aproape îi reproșa partenerului “Ah…uite s-a terminat, vine frigul, a venit iarna”. Îmi era familiară afirmația și am zîmbit în sinea mea pentru că știu că nu anotimpul ne îndeamnă spre nostalgie. Interiorul nostru face asta așa cum ani  dea rîndul l-am învățat. L-am învățat că după lumină și frumos, vine inevitabil întuneric și urît. Eu știu că sîntem înconjurați de frumos în măsura în care credem și ne dorim asta. Încercați să vedeți partea frumoasă și să lăsați gîndurile ce încearcă să saboteze această stare. Cei ce reușesc în asta, reușesc în tot.

Aștept  iarna zîmbind pentru că “iarna nu-i ca vara” în cel mai frumos sens…

Leave a Reply